țistuiverb
țis-tu-i
Definiții
verb intranzitiv
1A face să tacă pe cineva, a impune liniște, a opri din vorbă sau din zgomot.
„Profesoara i-a țistuit pe elevi ca să înceapă ora."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, conjugare: eu țistuiesc, tu țistuiești, el țistuiește; participiu: țistuit. Formează perfectul compus cu auxiliarul 'a avea'.
Expresii și locuțiuni
a țistui pe cineva — a-i cere cuiva să tacă, de obicei printr-un gest sau un sunet scurt
Etimologie
Formă verbală derivată de la interjecția 'țist!' (folosită pentru a cere liniște), cu sufix verbal -ui.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' la început, nu 'țistui' cu 'ț' și 'i' după 't' – atenție la forma corectă: țistui, nu țistuii.