sfârcuiverb
sfâr-cui
Definiții
verb tranzitiv
1a termina, a epuiza ceva, a consuma până la capăt
„Am sfârcuit toată pâinea de pe masă."
verb tranzitiv
2a goli, a seca (un recipient sau un loc)
„A sfârcuit fântâna cu găleata."
verb tranzitiv
3a obosi pe cineva, a epuiza fizic sau psihic
„Munca de peste zi l-a sfârcuit complet."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, cu sufixul -ui. Forme: eu sfârcuiesc, tu sfârcuiești, el sfârcuiește, noi sfârcuim, voi sfârcuiți, ei sfârcuiesc. Participiul: sfârcuit.
Expresii și locuțiuni
a sfârcui de oboseală — a fi extrem de obosit, epuizat
Etimologie
Probabil de origine expresivă, legat de 'sfâr' (a termina) sau de 'sfârc' (vârf, capăt).
Se scrie corect: Se scrie cu 'â' după 'sfâr', nu 'sfircui' sau 'sfârcuii'. Atenție la dublul 'i' la persoana a doua singular: tu sfârcuiești.