preceptorsubstantiv
pre-cep-tor
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care dă lecții particulare sau care îndrumă și supraveghează studiul unui elev; dascăl, învățător.
„Preceptorul îl ajuta pe băiat să înțeleagă matematica."
substantiv masculin
2În anumite școli, profesor care are grijă de elevii unei clase și îi îndrumă în afara orelor de curs.
„Preceptorul clasei a cincea a organizat o excursie educativă."
Gramatică
Forma feminină: preceptoare. Se folosește și cu sensul de 'îndrumător spiritual'.
Expresii și locuțiuni
a fi preceptor — a avea rolul de a îndruma și educa pe cineva
Etimologie
Din latină 'praeceptor' (învățător, cel care îndrumă), de la 'praecipere' (a învăța, a porunci).
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' după 'e', nu 'preșeptor'. Atenție la grupul 'ce' – se pronunță [ce], nu [che].