oratorsubstantiv
o-ra-tor
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care rostește discursuri în public, cu talent și elocvență.
„Cicero a fost un mare orator al Romei antice."
substantiv masculin
2Persoană care are darul de a convinge și de a impresiona prin vorbire.
„Profesorul nostru de istorie este un orator desăvârșit."
Gramatică
Se declină ca un substantiv masculin cu articol nehotărât 'un orator'.
Expresii și locuțiuni
a fi un orator născut — a avea talent înnăscut de a vorbi în public
Etimologie
Din latină 'orator', derivat din verbul 'orare' (a vorbi, a ruga).
Se scrie corect: Se scrie cu 'o' la început și cu 'or' la final, nu 'oratorr' sau 'oratoor'.