Definiții
verb tranzitiv
1A face pe cineva să-și piardă cunoștința sau capacitatea de a gândi clar, de obicei printr-o lovitură sau printr-o emoție puternică.
„Lovitura l-a năucit complet."
verb tranzitiv
2A ului, a zăpăci pe cineva prin zgomot, viteză sau complexitate.
„Zgomotul orașului m-a năucit."
verb reflexiv
3A-și pierde cunoștința sau a deveni confuz, amețit.
„S-a năucit de la căldură."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a citi). Forme: eu năucesc, tu năucești, el năucește, noi năucim, voi năuciți, ei năucesc. Participiul: năucit. Gerunziu: năucind.
Etimologie
Din slavă (veche) *naučiti, cu sensul de 'a învăța' sau 'a obișnui', dar în română a dezvoltat sensul de 'a zăpăci'.