mucenicsubstantiv
mu-ce-nic
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care suferă sau moare pentru credința sa religioasă, fiind considerată sfântă de Biserică.
„Sfântul Ștefan a fost primul mucenic al creștinătății."
substantiv masculin
2Persoană care suferă sau se jertfește pentru o cauză nobilă, pentru un ideal.
„Eroul a devenit un mucenic al libertății naționale."
Gramatică
Formează pluralul cu desinența -i; articolul hotărât singular este -ul, plural -ii. Are și formă feminină: muceniță.
Antonime
călăuchinuitorapostaz
Expresii și locuțiuni
a fi mucenic — a suferi mult pentru o credință sau o cauză
Etimologie
Din slavonă mǫčenikŭ, derivat din mǫčiti (a chinui).
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' după 'e', nu 'mucenik' sau 'mucenic' cu 'g'. Atenție la diacritice: 'mucenic' nu 'mucenik'.