1Care merită laudă sau recompensă; care este vrednic de apreciere.
„Elevul a avut o comportare meritorie la olimpiadă."
adjectiv
2Care este realizat cu sârguință și competență, demn de stimă.
„Proiectul său a fost considerat meritoriu de către profesori."
Gramatică
Gen
masculin/neutru
Număr
singular
Plural
meritorii
Articulat
meritoriul
Adjectiv variabil, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul. Forme flexionare: meritoriu, meritorie (f.), meritorii (pl. m.), meritorii (pl. f.).