mandantsubstantiv
man-dant
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care dă altcuiva (mandatarului) o împuternicire scrisă (mandat) să o reprezinte sau să acționeze în numele ei.
„Mandantul a semnat procura pentru avocatul său."
substantiv masculin
2În drept, persoana care încredințează unei alte persoane executarea unui act juridic în numele și pe seama sa.
„În contractul de mandat, mandantul stabilește limitele puterilor mandatarului."
Gramatică
Se folosește frecvent în contexte juridice și administrative. Feminin: mandantă (rar, dar acceptat).
Sinonime
împuternicitorsolicitantclient (în context juridic)
Expresii și locuțiuni
a fi mandant — a fi persoana care dă o împuternicire sau un mandat
Etimologie
Din franceză mandant, latină mandans, mandantis (participiu prezent de la mandare – a încredința, a ordona).
Se scrie corect: Se scrie cu 'a' după 'm' și cu 't' la final: mandant, nu 'mandat' (care este actul). Atenție la plural: mandanți, nu mandanți cu 'ț'.