licențiaverb
li-cen-ți-a
Definiții
verb
1A acorda cuiva o licență, adică o autorizație oficială de a exercita o anumită activitate sau profesie.
„Statul licenția firmele de pază după verificări riguroase."
verb
2A elibera un document oficial care atestă o calificare sau un drept.
„Universitatea licenția absolvenții la finalul studiilor."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, la persoana a III-a singular, indicativ prezent. Infinitiv: a licenția. Participiu: licențiat. Conjugare: eu licențiez, tu licențiezi, el/ea licențiază, noi licențiem, voi licențiați, ei/ele licențiază.
Expresii și locuțiuni
a-și lua licența — a obține diploma de licență la finalul studiilor universitare
Etimologie
Din franceză licencier, latină licentiare, derivat din licentia (permisiune, libertate).
Se scrie corect: Se scrie cu „ți” după „n”, nu cu „ți” simplu: licenția, nu licenția (greșit: licenția cu un singur „ți” este corect, dar atenție la diacritice: â vs ă). De fapt, forma corectă este „licenția” cu „ă” la final, nu „licenția” cu „a” simplu. Greșeală frecventă: „licenția” scris fără diacritice sau cu „i” în loc de „ă”.