lecuiverb
le-cui
Definiții
verb tranzitiv
1A vindeca, a face să treacă o boală sau o rană; a tămădui.
„Medicul a reușit să lecuiască rana copilului."
verb reflexiv
2A se vindeca, a scăpa de o boală sau de o suferință.
„După câteva zile de odihnă, s-a lecuit de răceală."
verb tranzitiv (figurat)
3A alina o suferință morală, a consola, a face să treacă o supărare.
„Timpul lecuiește orice durere sufletească."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a citi). Participiul: lecuit. Gerunziu: lecuind. Imperativ: lecuiește / lecuiți. Forme de perfect simplu: lecuii, lecuiși, lecui.
Expresii și locuțiuni
a se lecui de un viciu — a renunța la un obicei rău, a se corecta
a-l lecui cineva de frică — a face pe cineva să-și piardă teama
Etimologie
Din latină *laculare (a vindeca), derivat din lacus (lac, bazin de apă, cu sensul de a spăla rănile).
Se scrie corect: Se scrie lecui, nu lecui sau lecui. Atenție la diacritice: lecui (cu i scurt la final), nu lecui.