întrebuințaverb
în-tre-buin-ța
Definiții
verb tranzitiv
1a folosi ceva într-un scop anume, a utiliza
„Întrebuințez acest instrument pentru a măsura lungimea."
verb tranzitiv
2a se servi de cineva sau de ceva pentru a obține un rezultat
„El întrebuințează tot talentul său pentru a câștiga concursul."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La persoana a III-a singular, prezent: întrebuințează. Participiul: întrebuințat.
Expresii și locuțiuni
a-și întrebuința timpul — a-și folosi timpul într-un mod util
Etimologie
Din între + buință (învechit, cu sensul de 'folos'), după modelul francez 'employer'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început și cu 'ț' înainte de finalul '-a'. Nu confunda cu 'întrebuința' (cu 'î' după 't' este greșit).