înnouraverb
în-no-u-ra
Definiții
verb intranzitiv
1a se acoperi cu nori; a se întuneca (despre cer)
„Cerul a început să se înnoureze spre seară."
verb reflexiv
2a deveni mohorât, posomorât (despre o persoană sau o atmosferă)
„La vestea tristă, fața i s-a înnourat."
Gramatică
Verb de conjugarea I, persoana a III-a singular: înnourează; participiu: înnourat. Se conjugă cu auxiliarul 'a avea' la perfect compus.
Sinonime
înnorase acoperise întunecase posomori
Expresii și locuțiuni
a i se înnoura fața — a deveni trist sau supărat
Etimologie
Din latină *innubilare, prin intermediul formei populare 'înnoura'.
Se scrie corect: Se scrie cu doi n: înnoura, nu 'înora' sau 'înnora' (deși 'înnora' este o variantă acceptată, forma literară este 'înnoura').