Definiții
verb tranzitiv
1A acoperi sau a învălui complet, astfel încât să împiedice respirația sau răspândirea aerului; a sufoca.
„Fumul gros a înnăbușit camera, iar oamenii abia mai puteau respira."
verb tranzitiv
2A stinge sau a înăbuși un foc acoperindu-l cu ceva, pentru a-l sufoca.
„Au înnăbușit focul cu nisip ca să nu se întindă."
verb tranzitiv
3A reprima sau a opri cu greu o manifestare, un sentiment sau o acțiune.
„A încercat să-și înnăbușe râsul în timpul orei."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Forme: eu înnăbușesc, tu înnăbușești, el înnăbușește. Participiul: înnăbușit. Gerunziu: înnăbușind.
Etimologie
Din latină *in + *ad + *buxare (a umfla), sau format de la 'năbuș' (abur, aer cald), cu prefixul 'în-'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început și cu 'ă' în interior: înnăbuși. Nu confunda cu 'înăbuși' (fără dublu 'n'), deși ambele sunt corecte, 'înnăbuși' este varianta mai veche și mai rar folosită.