incriminaverb
in-cri-mi-na
Definiții
verb tranzitiv
1A acuza pe cineva de săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte reprobabile; a învinui.
„Poliția l-a incriminat pe suspect pentru furt."
verb tranzitiv
2A considera o faptă sau un comportament ca fiind infracțiune; a incrimina o acțiune prin lege.
„Legea incriminează consumul de droguri."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. Participiul: incriminat. Gerunziu: incriminând. Imperfect: incriminam, incriminai, incrimina etc.
Etimologie
Din franceză incriminer, latină incriminare.
Se scrie corect: Se scrie incrimina, cu 'i' după 'c', nu 'încrimina'.