împuțiverb
îm-pu-ți
Definiții
verb tranzitiv
1A face să miroasă urât, a umple de miros neplăcut.
„Nu lăsa gunoiul în casă, că împuți toată camera."
verb reflexiv
2A căpăta un miros urât, a începe să miroasă rău.
„Carnea s-a împuțit după ce a stat la soare."
Gramatică
Verb de conjugarea a 4-a, forma de persoana a II-a singular de la infinitivul 'a împuți'. Se conjugă: eu împuț, tu împuți, el împuțește. Participiul: împuțit.
Expresii și locuțiuni
a împuți pământul — a fi foarte urât mirositor, a polua aerul
Etimologie
Din latină *impu(n)tire, de la putere (a mirosi urât).
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început, nu 'impuți'. Atenție la diacritice: împuți, nu impuți.