horcăiverb
hor-căi
Definiții
verb intranzitiv
1A scoate un sunet răgușit, sacadat, în timpul respirației, de obicei în somn sau în stare de agonie.
„Bunicul horcăie în somn de când s-a întors de la munte."
verb intranzitiv
2A produce un zgomot asemănător, prin gât sau prin piept, din cauza unei boli sau a unei obstrucții.
„Bolnavul horcăia din cauza bronșitei."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a coborî). Forme: eu horcăi, tu horcăi, el horcăie, noi horcăim, voi horcăiți, ei horcăie. Participiu: horcăit. Gerunziu: horcăind.
Sinonime
răsufla greugâfâisforăi (în anumite contexte)hârâi
Antonime
respira ușorliniște
Expresii și locuțiuni
a horcăi de moarte — a fi în stare de agonie, respirând cu zgomot, aproape de sfârșit
Etimologie
Probabil de origine onomatopeică, imitând sunetul respirației greoaie.
Se scrie corect: Se scrie cu 'h' la început și cu 'ă' după 'r': horcăi, nu 'horcai' sau 'horkăi'.