discerneverb
dis-cer-ne
Definiții
verb tranzitiv
1A deosebi, a distinge cu ajutorul simțurilor sau al minții; a percepe clar.
„El poate discerne adevărul de minciună."
verb tranzitiv
2A observa sau a identifica ceva cu greu, prin atenție sau efort.
„În ceață, abia discernem conturul casei."
Gramatică
Verb de conjugarea a III-a (a discerne). Forme: eu discern, tu discerni, el/ea discerne, noi discernem, voi discerneți, ei/ele discern. Participiul: discernut. Gerunziu: discernând.
Expresii și locuțiuni
a discerne binele de rău — a avea capacitatea de a judeca corect între ceea ce este moral și imoral
Etimologie
Din franceză discerner, latină discernere (a separa, a distinge).
Se scrie corect: Se scrie cu 'sc' în interior, nu 's' simplu: discerne, nu 'diserne'. Atenție la terminația -ne, nu -ni.