discernământsubstantiv
dis-cer-nă-mânt
Definiții
substantiv neutru
1Capacitatea de a judeca și de a deosebi corect lucrurile, de a face diferența între bine și rău, între adevăr și fals.
„El a dat dovadă de mult discernământ în alegerea prietenilor."
substantiv neutru
2Înțelegere clară și profundă a unei situații, perspicacitate.
„Discernământul ei a ajutat-o să evite o greșeală gravă."
Gramatică
Se folosește de obicei la singular. Pluralul este rar întâlnit.
Sinonime
judecatăperspicacitateînțelepciunediscriminareclarvedere
Expresii și locuțiuni
a avea discernământ — a fi capabil să judeci corect și să iei decizii bune
Etimologie
Din franceză discernement, latină discernere (a deosebi).
Se scrie corect: Se scrie cu â după n, nu cu î: discernământ, nu discernămînt. Atenție la grupul 'sc' dinainte de 'e'.