dăinuiverb
dă-i-nu-i
Definiții
verb intranzitiv
1a continua să existe, a rezista în timp, a rămâne nealterat
„Tradițiile noastre dăinuiesc din generație în generație."
verb intranzitiv
2a dura, a se menține într-o anumită stare
„Prietenia lor dăinuiește de peste douăzeci de ani."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, intranzitiv. Se conjugă: eu dăinuiesc, tu dăinuiești, el/ea dăinuiește, noi dăinuim, voi dăinuiți, ei/ele dăinuiesc. Participiul: dăinuit. Gerunziu: dăinuind.
Expresii și locuțiuni
a dăinui în timp — a rezista trecerii timpului, a rămâne actual
Etimologie
Din slavă veche 'dainovati' sau derivat din 'dăinui' (a dura), cu influență slavă.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ă' după 'd': dăinui, nu 'dainui'. Atenție la forma de persoana a III-a singular: dăinuiește, nu 'dăinuie'.