condicăsubstantiv
con-di-că
Definiții
substantiv feminin
1Registru sau caiet în care se înregistrează, în mod oficial, diferite date, acte, evenimente sau corespondență.
„Secretara a notat toate deciziile în condica ședințelor."
substantiv feminin
2Învechit: registru în care se țineau evidențele unui birou, ale unei instituții sau ale unei școli.
„În condica școlii erau trecuți toți elevii cu notele lor."
Gramatică
Articolul hotărât pentru singular este 'condica', iar pentru plural 'condicile'. Se folosește frecvent în sintagme precum 'condică de prezență' sau 'condică de evidență'.
Expresii și locuțiuni
a fi în condică — a fi înregistrat oficial, a fi trecut în evidență
a scoate din condică — a radia, a elimina din evidență
Etimologie
Din slavă (veche) 'kondika' sau din greacă 'kondákion', prin intermediul slavonei, cu sensul de 'registru' sau 'carte de evidență'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' după 'n', nu 'condică' cu 'd' dublu. Atenție la diacritice: 'condică' cu 'ă' final.