condescendențăsubstantiv
con-des-cen-den-ță
Definiții
substantiv feminin
1Atitudine de superioritate față de cineva, manifestată printr-o bunăvoință aparentă sau printr-un aer de protecție.
„Vorbea cu o condescendență vizibilă, de parcă elevii nu ar fi putut înțelege lecția."
substantiv feminin
2Îngăduință sau bunăvoință acordată cuiva considerat inferior, adesea cu un ton de dispreț ascuns.
„A acceptat invitația cu o condescendență care l-a jignit pe gazdă."
Gramatică
Se folosește de obicei la singular. Pluralul este rar, dar corect.
Expresii și locuțiuni
cu condescendență — într-un mod care arată superioritate față de ceilalți
Etimologie
Din franceză condescendance, care provine din latină condescendentia, de la condescendere (a coborî, a se apleca).
Se scrie corect: Se scrie cu 'sc' în interior: condescendență, nu 'condesendență' sau 'condescendință'. Atenție la terminația '-ență' (ca în 'preferință'), nu '-ință'.