complezentadjectiv
com-ple-zent
Definiții
adjectiv
1Care este mulțumit de sine, care se simte îndestulat și nu mai dorește să progreseze; autosuficient.
„După ce a luat nota 10, a devenit complezent și nu a mai învățat pentru următorul test."
adjectiv
2Care manifestă o atitudine de îngăduință excesivă față de sine sau față de alții, adesea din comoditate.
„Un profesor complezent nu își corectează elevii, de teamă să nu-i supere."
Gramatică
Adjectiv variabil, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul. Feminin: complezentă, plural: complezente.
Expresii și locuțiuni
a fi complezent — a fi prea îngăduitor cu sine sau cu alții, a nu cere mai mult de la sine
Etimologie
Din franceză complaisant, italiană compiacente, latină complacens.
Se scrie corect: Se scrie cu 'e' după 'z', nu 'complezant' sau 'complezent' cu 'a'.