cocoțaverb
co-co-ța
Definiții
verb reflexiv
1a se urca (cu efort) pe ceva înalt, a se cățăra
„Pisica s-a cocoțat pe acoperiș."
verb tranzitiv
2a pune pe cineva sau ceva într-un loc înalt
„L-a cocoțat pe copil pe cal."
Gramatică
Verb de conjugarea I, reflexiv și tranzitiv. Participiul: cocoțat. Gerunziu: cocoțând.
Expresii și locuțiuni
a se cocoța în capul cuiva — a domina, a-și impune voința asupra cuiva
Etimologie
Probabil din slavă sau onomatopee, legat de mișcarea de urcare.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' și cu 'o' după 'c': cocoța, nu 'cocota'.