clonțsubstantiv
clonț
Definiții
substantiv neutru
1Ciocul păsărilor, mai ales al celor de pradă sau al corbilor; cioc mare și curbat.
„Vulturul și-a deschis clonțul și a scos un țipăt ascuțit."
substantiv neutru
2Gură mare sau proeminentă (la oameni, în vorbirea familiară sau ironică).
„Ce clonț are vecinul ăla! Nu mai tace o clipă."
Gramatică
Formează pluralul cu terminația -uri; este un substantiv de origine expresivă.
Expresii și locuțiuni
a-și băga clonțul — a se amesteca în treburile altora, a fi băgăreț
a-și deschide clonțul — a începe să vorbească, a spune ceva (de obicei nepotrivit)
Etimologie
Cuvânt de origine expresivă, probabil din rădăcina onomatopeică a ciocănitului sau a sunetului făcut de păsări.
Se scrie corect: Se scrie cu â, nu cu î: clonț, nu clonț. Atenție la forma articulată: clonțul, nu clonțu.