chituiverb
chi-tu-i
Definiții
verb tranzitiv
1a umple sau a acoperi crăpăturile, găurile sau îmbinările cu chit (material de etanșare)
„Meșterul a chituit geamul ca să nu intre aerul rece."
verb tranzitiv
2a repara sau a astupa cu chit, de obicei pentru a etanșa sau a netezi o suprafață
„Înainte de vopsit, trebuie să chituiești pereții."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, conjugare: eu chituiesc, tu chituiești, el chituiește, noi chituim, voi chituiți, ei chituiesc. Participiul: chituit. Gerunziu: chituind.
Etimologie
Din substantivul 'chit' (material de etanșare), de origine turcă (kıt), cu sufixul verbal '-ui'.
Se scrie corect: Se scrie 'chitui', cu 'ch' și 'ui' la final, nu 'chituy' sau 'chitue'. Atenție la diacritice: nu 'chitui' fără diacritice, ci 'chitui' cu i scurt.