buciumaverb
bu-ciu-ma
Definiții
verb tranzitiv
1a vesti ceva prin sunete de bucium (instrument muzical de suflat din lemn)
„Bătrânul buciuma vestea că vine iarna."
verb tranzitiv
2a anunța sau a lăuda cu mult zgomot, a face reclamă exagerată
„Toată lumea buciuma succesul echipei."
Gramatică
Conjugare: a buciuma (verbul I), participiul buciumat, gerunziul buciumând. Forme: eu buciumez, tu buciumezi, el buciumează.
Expresii și locuțiuni
a buciuma în gura mare — a anunța cu voce tare, a face public
Etimologie
Din bucium (instrument pastoral), probabil de origine latină sau slavă.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ci' după 'bu', nu 'bucima' sau 'buciuma' cu 'c' simplu. Atenție la diacritice: buciuma (nu buciuma fără ă).