1Instrument muzical tradițional românesc, de formă lungă și conică, făcut din lemn sau metal, folosit de ciobani pentru a transmite semnale sonore la distanță.
„Ciobanul a sunat din bucium ca să-și adune oile."
substantiv neutru
2Sunetul puternic și prelung produs de acest instrument.
„Buciumul răsună în munți, vestind venirea primăverii."
Gramatică
Gen
neutru
Număr
singular
Plural
buciume
Articulat
buciumul
Se folosește adesea cu verbul 'a suna' sau 'a răsuna'. Pluralul este 'buciume'.