biruitoradjectiv
bi-ru-i-tor
Definiții
adjectiv
1Care a învins, care a obținut victoria; învingător.
„Echipa biruitoare a primit trofeul."
substantiv masculin
2Persoană care a câștigat o luptă, o competiție sau o dispută.
„Biruitorul cursei a fost aplaudat de toți."
Gramatică
Adjectiv care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. Forme flexionare: biruitoare (feminin singular), biruitori (masculin plural), biruitoare (feminin plural).
Expresii și locuțiuni
a ieși biruitor — a câștiga, a învinge într-o confruntare
Etimologie
Din verbul a birui + sufixul -tor, de origine slavă (a birui, a învinge).
Se scrie corect: Se scrie cu 'i' după 'b' și cu 'u' după 'r': biruitor. Nu confunda cu 'biruitor' (greșit) sau 'biruitor' (fără diacritice).