anatemăsubstantiv
a-na-te-mă
Definiții
substantiv feminin
1Blestem bisericesc prin care cineva este exclus din comunitatea religioasă; excomunicare.
„În Evul Mediu, anatema era rostită împotriva ereticilor."
substantiv feminin
2Figurat: condamnare publică și vehementă a cuiva sau a ceva.
„Politicianul a fost primit cu anateme din partea mulțimii."
Gramatică
Forma de plural este rar folosită; se folosește mai des la singular.
Antonime
binecuvântarebinecuvântareiertare
Expresii și locuțiuni
a arunca anatema — a blestema sau a condamna public pe cineva
Etimologie
Din greacă anathema, prin latină și slavonă.
Se scrie corect: Se scrie cu „a” la început și cu „ă” la final: anatemă, nu anatema (fără diacritice) sau anateme (plural greșit).