blestemsubstantiv
bles-tem
Definiții
substantiv neutru
1Formulă sau dorință prin care se cheamă un rău asupra cuiva; imprecație, anatemă.
„Bătrâna a rostit un blestem asupra hoților."
substantiv neutru
2Nenorocire, calamitate considerată ca o pedeapsă divină.
„Seceta a fost un blestem pentru sat."
Gramatică
Pluralul este 'blesteme' (nu 'blestemuri').
Sinonime
imprecațieanatemăafuriseniejurământ
Antonime
binecuvântarebinefacere
Expresii și locuțiuni
a pune blestem pe cineva — a dori cuiva un rău, a blestema
Etimologie
Din latină *blastema, din greacă blasphēmia (vorbire de ocară).
Se scrie corect: Se scrie cu 'e' după 'l': blestem, nu 'blistem'.