vorbăsubstantiv
vor-bă
Definiții
substantiv feminin
1Sunet sau grup de sunete articulate care exprimă o idee; cuvânt.
„A rostit o vorbă frumoasă la petrecere."
substantiv feminin
2Afirmație, spusă, zicere; ceea ce spune cineva.
„Vorba lui nu se uită ușor."
substantiv feminin
3Conversație, discuție între două sau mai multe persoane.
„Am avut o vorbă cu profesorul după ore."
substantiv feminin
4Promisiune, angajament verbal.
„El ține întotdeauna vorba dată."
Gramatică
Substantiv feminin, cu pluralul 'vorbe'. Articolul hotărât la singular: 'vorba'. Se folosește frecvent în expresii.
Sinonime
cuvântzicerespusăcuvântarevorbire
Expresii și locuțiuni
a-și da cuvântul — a promite solemn
a nu avea nici o vorbă — a nu avea nimic de spus, a fi mut
vorba lungă — discuție prelungită, adesea fără rost
a băga o vorbă — a interveni într-o discuție
Etimologie
Din latină 'verbum' (cuvânt, vorbă), prin intermediul limbii slavone sau direct din latină populară.
Se scrie corect: Se scrie 'vorbă' cu 'ă' la final, nu 'vorba' (forma articulată). Atenție la diacritice: 'vorbă' are ă, nu 'vorbă' cu 'a' simplu.