voințăsubstantiv
vo-in-ță
Definiții
substantiv feminin
1Capacitatea omului de a-și stabili scopuri și de a acționa conștient pentru a le atinge, depășind obstacolele.
„Prin voință puternică, a reușit să termine proiectul înainte de termen."
substantiv feminin
2Dorință fermă, hotărâre de a face ceva.
„Are voința de a învăța o limbă străină."
Gramatică
Substantiv feminin, terminat în -ță. La plural: voințe. Articulat hotărât: voința. Se folosește adesea cu adjective ca 'puternică', 'slabă'.
Sinonime
hotărâredeterminaretărie de caractervoințăintenție
Antonime
șovăialăezitarelipsă de voințăindecizie
Expresii și locuțiuni
a avea voință de fier — a fi foarte hotărât și perseverent
a-și impune voința — a face să se respecte dorințele sale
Etimologie
Din latină 'voluntas', prin intermediul limbii franceze 'volonté'.
Se scrie corect: Se scrie 'voință' cu 'i' după 'o' și cu 'ă' la final. Greșeală frecventă: 'voința' fără cratimă sau 'voință' cu 'â' în loc de 'ă'.