țicuiverb
ți-cui
Definiții
verb tranzitiv
1A înnebuni, a-și pierde mințile (adesea folosit reflexiv: a se țicui).
„După atâta stres, s-a țicuit de tot."
verb reflexiv
2A deveni nebun, a-și ieși din fire.
„Nu te mai țicui cu atâtea griji!"
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a citi). Forme: eu țicui, tu țicuiești, el țicuiește; perfect compus: am țicuit; mai mult ca perfect: țicuisem. Se folosește frecvent cu pronume reflexiv: a se țicui.
Antonime
a se liniștia se calmaa rămâne sănătos
Expresii și locuțiuni
a se țicui — a-și pierde mințile, a deveni nebun
Etimologie
Probabil de origine expresivă, legat de cuvântul 'țic' (sunet sau stare de dezechilibru), influențat de 'a înnebuni'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' la început și cu 'i' după 'c', nu 'ticui' sau 'țicuy'. Atenție la diacritice: țicui, nu ticui.