înnebuniverb
în-ne-bu-ni
Definiții
verb intranzitiv
1A deveni nebun, a-și pierde mințile sau rațiunea.
„După atâta suferință, bietul om a înnebunit."
verb tranzitiv
2A face pe cineva să-și piardă mințile, a scoate din sărite.
„Zgomotul ăsta mă înnebunește."
verb reflexiv
3A se enerva foarte tare, a-și ieși din fire.
„S-a înnebunit când a văzut nota proastă."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Conjugare: eu înnebunesc, tu înnebunești, el/ea înnebunește, noi înnebunim, voi înnebuniți, ei/ele înnebunesc. Participiul: înnebunit. Gerunziu: înnebunind.
Sinonime
a-și pierde mințilea se smintia se zăpăcia se enerva
Antonime
a se liniștia se calmaa-și veni în fire
Expresii și locuțiuni
a înnebuni de bucurie — a fi copleșit de o bucurie extremă
a înnebuni pe cineva — a enerva sau a irita pe cineva foarte tare
Etimologie
Din prefixul în- + nebun (din slavă sau maghiară, probabil).
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început și cu 'i' la final: înnebuni. Nu confunda cu 'a înnebuni' (verb) și 'nebun' (adjectiv/substantiv).