țancsubstantiv
țanc
Definiții
substantiv neutru
1Cui de lemn sau de metal, cu vârf ascuțit, folosit pentru a fixa sau a împinge ceva; țăruș.
„A bătut un țanc în pământ ca să lege calul."
substantiv neutru
2Vârf ascuțit al unui obiect (de exemplu, al unui cuțit sau al unei săbii).
„Vârful săbiei se termină într-un țanc ascuțit."
substantiv neutru
3Piesă de metal cu vârf, care se montează pe tocul ușii sau al ferestrei pentru a fixa fereastra sau ușa.
„Țancul de la ușă s-a rupt, așa că ușa nu mai stă închisă."
Gramatică
La plural, forma articulată este 'țancurile'. Este un substantiv comun, simplu, cu plural regulat.
Expresii și locuțiuni
a fi țanc — a fi exact, precis, la timp (de obicei despre o oră sau o măsură).
a bate țanc — a bate un cui sau un țăruș în ceva.
Etimologie
Din limba maghiară 'szeg' (cui) sau din slavă, cu sensul de 'cui, țăruș'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' la început, nu cu 't'. Atenție: nu confunda cu 'țânc' (copil mic).