surghiuniverb
sur-ghiu-ni
Definiții
verb tranzitiv
1A trimite pe cineva într-un loc îndepărtat, ca pedeapsă; a exila, a deporta.
„Domnitorul l-a surghiunit pe boierul care i se împotrivea."
verb reflexiv
2A se retrage singur dintr-un loc, a se izola de societate.
„După scandal, s-a surghiunit la țară."
Gramatică
Verb de conjugarea a 4-a, formează perfectul simplu: surghiunii, surghiuniși, surghiuni; participiul: surghiunit.
Expresii și locuțiuni
a surghiuni pe cineva — a trimite pe cineva în exil, departe de casă
Etimologie
Din turcă sürgün (exilat, deportat).
Se scrie corect: Se scrie cu 'gh' după 'r': sur-ghiu-ni, nu 'surgiuni'.