starețsubstantiv
sta-reț
Definiții
substantiv masculin
1Călugăr care conduce o mănăstire, având autoritate spirituală și administrativă asupra obștii monahale.
„Starețul mănăstirii a binecuvântat pelerinii la intrare."
substantiv masculin
2Persoană în vârstă, cu experiență și înțelepciune, care este respectată pentru sfaturile sale.
„Bătrânul satului era un adevărat stareț, toți îi cereau părerea."
Gramatică
Forma feminină: stareță (rar folosită). Se declină: stareț, starețul, starețului, stareți, stareții, stareților.
Expresii și locuțiuni
a fi stareț la minte — a fi înțelept și chibzuit, a avea maturitate în gândire
Etimologie
Din slavonă starĭcĭ, însemnând 'bătrân', prin intermediul grecescului staretz.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' la final, nu cu 't' simplu. Greșeală frecventă: 'staret'.