Definiții
verb tranzitiv
1A respinge, a refuza cu hotărâre o idee, o acuzație sau o persoană; a nu recunoaște ca fiind al său.
„El a repudiat acuzațiile care i s-au adus."
verb tranzitiv
2A dezmoșteni sau a exclude pe cineva din familie, în special un copil, prin act legal.
„În trecut, un tată putea să-și repudie fiul pentru neascultare."
verb tranzitiv
3A renunța la o obligație, la un tratat sau la o datorie, considerând-o nevalabilă.
„Guvernul a repudiat tratatul semnat de regimul anterior."
Etimologie
Din franceză répudier, latină repudiare, de la repudium (divorț, respingere).