recuzaverb
re-cu-za
Definiții
verb tranzitiv
1A respinge sau a contesta validitatea, competența sau imparțialitatea unei persoane (de obicei un judecător, un arbitru sau un martor) într-un proces sau într-o procedură oficială.
„Avocatul a decis să recuze judecătorul pentru conflict de interese."
verb tranzitiv
2A refuza să accepte sau să recunoască pe cineva sau ceva ca fiind valid sau competent.
„Comisia a recuzat propunerea din cauza lipsei de documente."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. Forme: eu recuz, tu recuzi, el/ea recuză, noi recuzăm, voi recuzați, ei/ele recuză. Participiul: recuzat. Gerunziu: recuzând.
Expresii și locuțiuni
a-și recuza un martor — a contesta validitatea sau imparțialitatea unui martor într-un proces
Etimologie
Din franceză récuser, latină recusare (a refuza).
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' după 're', nu 'rekuza'. Atenție la diacritice: recuza, nu recuza fără accent.