rangsubstantiv
rang
Definiții
substantiv neutru
1Poziție sau grad într-o ierarhie socială, militară sau profesională.
„A obținut rangul de căpitan în armată."
substantiv neutru
2Loc sau valoare într-o clasificare, în funcție de importanță sau performanță.
„Echipa noastră a urcat pe primul rang în campionat."
Gramatică
La plural: ranguri. Articulat hotărât: rangul. Se folosește frecvent cu prepoziția 'de' (ex: rang de onoare).
Expresii și locuțiuni
a avea rang înalt — a ocupa o poziție importantă într-o ierarhie
rang de onoare — loc de cinste acordat cuiva
Etimologie
Din franceză rang, care provine din germană veche hring (cerc, inel), prin latină medievală.
Se scrie corect: Se scrie 'rang', nu 'râng' sau 'rangu'. Atenție la plural: 'ranguri', nu 'rânguri'.