pironsubstantiv
pi-ron
Definiții
substantiv neutru
1Cui gros și scurt, cu vârf ascuțit, folosit pentru a fixa sau a bate ceva în lemn sau în alt material.
„A bătut un piron în perete ca să atârne tabloul."
substantiv neutru
2Figurat: lucru sau persoană care ține pe cineva legat, imobilizat sau fixat într-un loc.
„Frica era un piron care îl ținea pe loc."
Gramatică
La plural, forma comună este 'pironuri', dar există și varianta 'pioarne' (rară).
Expresii și locuțiuni
a sta ca un piron — a sta nemișcat, fix, fără să se miște
a bate pironul — a insista, a repeta același lucru
Etimologie
Din slavă veche 'pironŭ' (cui), probabil prin intermediul bulgarei sau sârbei.
Se scrie corect: Se scrie 'piron', nu 'pironn' sau 'pironu'.