penitențăsubstantiv
pe-ni-ten-ță
Definiții
substantiv feminin
1Pedepsire sau suferință acceptată ca ispășire a unei greșeli sau păcate; căință, regret sincer.
„După ce a mințit, a acceptat penitența de a-și cere scuze în fața clasei."
substantiv feminin
2În religie, sacrament sau practică de pocăință prin care credinciosul își mărturisește păcatele și primește iertare.
„Preotul i-a dat o penitență ușoară: să se roage în fiecare seară timp de o săptămână."
substantiv feminin
3Sarcină sau pedeapsă dată cuiva pentru a-și corecta comportamentul, adesea în context școlar sau disciplinar.
„Ca penitență pentru întârziere, a trebuit să scrie de o sută de ori „Nu mai întârzii la ore”."
Gramatică
Substantiv feminin, se declina: penitență, penitenței, penitențe, penitențelor. Pluralul este regulat, cu desinența -e.
Sinonime
pocăințăcăințăispășirepedeapsăcorecție
Antonime
răsplatăpremiuiertareabsolvire
Expresii și locuțiuni
a face penitență — a se pedepsi sau a accepta o pedeapsă pentru o greșeală, adesea prin renunțări sau eforturi
Etimologie
Din latină paenitentia, prin intermediul franceză pénitence.
Se scrie corect: Se scrie cu „ți” după „n”, nu cu „ți” simplu: penitență, nu penitență sau penitența (fără diacritice). Atenție la cratimă: nu există.