ordinsubstantiv
or-din
Definiții
substantiv neutru
1Poruncă, dispoziție dată de o autoritate sau de o persoană cu putere de decizie.
„Soldatul a executat ordinul primit de la comandant."
substantiv neutru
2Grup de ființe sau obiecte aranjate într-o anumită succesiune, înșiruire.
„Cărțile sunt așezate în ordine alfabetică pe raft."
substantiv neutru
3Categorie de clasificare în biologie, superioară familiei și inferioară clasei.
„Câinele face parte din ordinul carnivorelor."
substantiv neutru
4Distincție, decorație acordată pentru merite deosebite.
„El a primit ordinul național pentru curajul său."
Gramatică
La plural are forma 'ordine' (pentru sensul de poruncă, grup, distincție) și 'ordine' (pentru sensul de aranjare). Se folosește și forma 'ordine' cu sens de 'comandă'.
Sinonime
comandăporuncădispozițierândsuccesiunedecorație
Antonime
dezordinehaosanarhie
Expresii și locuțiuni
a da ordin — a comanda, a porunci
în ordine — aranjat corect, fără probleme
ordin de zi — ordinea în care se desfășoară activitățile unei zile
Etimologie
Din latină 'ordo, ordinis' (rând, șir, ordine).
Se scrie corect: Se scrie 'ordin', nu 'ordinn' sau 'ordinu'. Atenție la plural: 'ordine', nu 'ordini'.