orbecăiverb
or-be-că-i
Definiții
verb intranzitiv
1a umbla fără să vadă, a merge în întuneric sau cu vederea împiedicată, căutând drumul cu mâinile sau cu un baston
„A orbecăit prin cameră până a găsit întrerupătorul."
verb intranzitiv
2a căuta ceva fără o direcție clară, a umbla la întâmplare, fără un scop precis
„A orbecăit prin oraș până a găsit adresa prietenului său."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, intranzitiv. Forme: eu orbecăi, tu orbecăi, el orbecăie, noi orbecăim, voi orbecăiți, ei orbecăie. Participiu: orbecăit. Gerunziu: orbecăind.
Antonime
vedea clarmerge dreptghici
Expresii și locuțiuni
a orbecăi în întuneric — a umbla fără să vadă, a se deplasa cu dificultate în lipsa luminii
Etimologie
Din slavă veche (probabil de la 'orb' + sufix verbal), legat de cuvântul 'orb' (fără vedere).
Se scrie corect: Se scrie cu 'ă' după 'c', nu 'a' (orbecăi, nu orbecai). Atenție la diacritice: orbecăi, nu orbecai.