orbecaverb
or-be-ca
Definiții
verb intranzitiv
1A umbla fără o direcție precisă, a rătăci, a merge în întuneric sau fără a vedea bine.
„După ce s-a întunecat, am orbecăit prin pădure până am găsit poteca."
verb intranzitiv
2A căuta ceva cu dificultate, pipăind sau încercând la întâmplare.
„Orbecăia prin sertar după chei, dar nu le găsea."
Gramatică
Verb de conjugarea I, persoana a III-a singular indicativ prezent. Infinitiv: a orbecăi. Participiu: orbecăit. Gerunziu: orbecăind.
Expresii și locuțiuni
a orbecăi în întuneric — a umbla fără să vadă, a se mișca cu dificultate din cauza lipsei de lumină
Etimologie
Din slavă (bulgară) orbeca, probabil de la orbu (orb).
Se scrie corect: Se scrie orbeca, cu 'e' după 'b', nu 'orbica'. Atenție la diacritice: orbecăi (cu ă la infinitiv), dar orbeca (fără ă la persoana a III-a).