onoaresubstantiv
o-noa-re
Definiții
substantiv feminin
1Sentiment al demnității personale, al respectului de sine; reputație bună, stimă de care se bucură cineva.
„Și-a apărat onoarea familiei cu orice preț."
substantiv feminin
2Distincție, cinste acordată cuiva pentru merite deosebite.
„A primit o medalie în semn de onoare pentru curajul său."
substantiv feminin
3Faptă sau atitudine care aduce stimă și respect; demnitate morală.
„Este o onoare să lucrez alături de astfel de oameni."
Gramatică
În anumite expresii, apare și forma 'onor' (ex: 'a face onorurile casei'). Pluralul este 'onoruri'.
Sinonime
cinstedemnitatestimărespectglorie
Antonime
dezonoarerușinedisprețnecinste
Expresii și locuțiuni
a-și da cuvântul de onoare — a promite solemn, pe baza propriei demnități
a face onorurile casei — a primi oaspeții cu amabilitate și respect
cuvânt de onoare — promisiune solemnă, bazată pe credibilitate
Etimologie
Din latină 'honor, -oris' (cinste, stimă), prin intermediul limbii franceze 'honneur'.
Se scrie corect: Se scrie 'onoare', cu 'oa' după 'n', nu 'onore' sau 'onoare' (greșit). Atenție la diacritice: 'onoare' are 'ă' la final.