obiceisubstantiv
o-bi-cei
Definiții
substantiv neutru
1Mod de a acționa sau de a se comporta, repetat în mod constant, devenit tradiție sau deprindere.
„În fiecare dimineață, are obiceiul să bea un pahar cu apă."
substantiv neutru
2Tradiție sau practică specifică unei comunități, transmisă din generație în generație.
„Obiceiul de a împodobi bradul de Crăciun este vechi în România."
Gramatică
Se folosește frecvent cu verbul 'a avea' (a avea obiceiul să...). Pluralul este 'obiceiuri', nu 'obiceie'.
Antonime
excepțienoutateinovație
Expresii și locuțiuni
a-și face un obicei din ceva — a obișnui să facă ceva în mod repetat
din obicei — din deprindere, fără să gândească
Etimologie
Din slavă veche 'obyčaj' (obișnuință), prin intermediul slavonei.
Se scrie corect: Se scrie cu 'i' după 'c', nu 'obicei' cu 'e' la final. Atenție la plural: 'obiceiuri', nu 'obiceie'.