monocordsubstantiv
mo-no-cord
Definiții
substantiv neutru
1Instrument muzical cu o singură coardă, folosit în antichitate pentru studierea acusticii și a intervalelor muzicale.
„Pitagora a folosit monocordul pentru a demonstra relația dintre lungimea corzii și înălțimea sunetului."
substantiv neutru
2În sens figurat, ceva monoton, lipsit de varietate sau de expresivitate.
„Discursul lui a fost un monocord, fără nicio intonație care să captiveze publicul."
Gramatică
Pluralul este monocorduri, iar articulat hotărât la singular este monocordul.
Expresii și locuțiuni
a cânta pe monocord — a vorbi sau a acționa într-un mod monoton, fără expresivitate
Etimologie
Din franceză 'monocorde', care provine din greaca veche 'monochordon' (monos = singur, chorde = coardă).
Se scrie corect: Se scrie 'monocord', cu 'o' după 'm' și 'o' după 'n', nu 'monacord' sau 'monocord' cu 'c' dublu.