mințitverb
min-țit
Definiții
verb (participiu)
1Care a spus neadevăruri, care a indus în eroare pe cineva; înșelat prin minciuni.
„El a fost mințit de prietenul său."
substantiv neutru (verbal)
2Acțiunea de a minți; faptul de a spune minciuni.
„Mințitul este un obicei urât."
Gramatică
Gen
neutru (ca substantiv)
Plural
mințituri (rar, ca substantiv)
Articulat
mințitul (ca substantiv)
Participiu trecut al verbului 'a minți' (conjugarea a IV-a). Ca adjectiv, se acordă în gen și număr: mințit, mințită, mințiți, mințite.
Expresii și locuțiuni
a fi mințit de cineva — a fi înșelat, a i se spune neadevăruri
Etimologie
Din verbul 'a minți', moștenit din latină 'mentiri'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' după 'i': mințit, nu 'mintit' sau 'mințit' cu 'ți' greșit.