marcotasubstantiv
mar-co-ta
Definiții
substantiv feminin
1Lăstar sau ramură a unei plante care, pusă în pământ sau în apă, prinde rădăcini și dă naștere unei noi plante; butaș.
„Grădinarul a plantat o marcota de viță-de-vie în solul umed."
substantiv feminin
2Plantă tânără obținută prin această metodă de înmulțire vegetativă.
„Marcotele de trandafir au prins bine în sera din spatele casei."
Gramatică
Este un substantiv feminin, articulat hotărât la singular este 'marcota', iar la plural 'marcotele'. Se folosește frecvent în horticultură și agricultură.
Expresii și locuțiuni
a face marcote — a înmulți plantele prin metoda marcotației, adică prin îndoirea și îngroparea unei ramuri pentru a prinde rădăcini.
Etimologie
Din franceză 'marcotte', derivat din verbul 'marcotter' (a înmulți prin marcotație), care provine din latină 'marcus' (ciocan) – referire la metoda de a îndoi ramura și a o fixa în pământ.
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' și 'o', nu 'marcotta' sau 'marcota' cu 'k'. Atenție la plural: 'marcote', nu 'marcotele' cu 'e' dublu.